Istoric
Istoricul pompierilor militari gălățeni
Aflată mereu la datorie, prin specificul ei, atât în timp de pace cât şi în timp de război, instituţia pompierilor s-a afirmat prin înaltă conştiinţă civică manifestată prin salvarea vieţii oamenilor, în apărarea avuţiei acestora. Parte integrantă a instituţiei pompierilor din România, pompierii gălățeni au avut o evoluţie determinată de condiţiile istorice generale şi social-istorice ale regiunii în care este situat judeţul.
Legislaţia și organizarea pompierilor militari în Moldova (1831-1848)
În trecutul pompierilor și al poliției prevederile „Manualului administrativ” al Moldovei sunt importante pentru că fac referire la obligațiile recrutului, dar mai ales pentru măsurile de pedepsire a incendiatorilor, principalele reguli de comportament în oraș, la gospodării, pentru evitarea izbucnirii unor focuri.
În timpul ocupaţiei ruseşti dintre 1828-1834, s-au luat măsuri pentru prevenirea, anunţarea şi stingerea incendiilor în oraşe. „Regulamentul Organic”, pus în aplicare în Moldova începând cu 1 ianuarie 1832, cuprinde și câteva dispoziţii privind apărarea oraşelor împotriva incendiilor. Paza contra incendiilor cădea în grija Sfatului Municipal, instituţie nouă care avea să se ocupe pe viitor de buna administrare şi gospodărire a oraşelor, înlocuind vechea Vornicie de Poliţie înfiinţată la Iaşi în 1813.
Înființarea eforiilor orășenești, numite și „sfaturi municipale” avea în vedere o mai bună organizare a comunității. Eforia avea sarcina de a cumpăra sacale și pompe pentru tulumbagii, să construiască cișmele, poduri, asigurarea iluminatului stradal și întreținerea străzilor.
Contextul legislativ al înființării pompierilor în Moldova a fost dat de înființarea pompierilor Capitalei, după care a doua Companie a fost înființată la Iași, iar modelul acesteia preluat în toată Moldova. Dezvoltarea Galațiului și statutul de port-franc a încurajat autoritățile să aprobe înființarea unei forme incipiente de organizare a stingerii incendiilor, militarizarea serviciului având loc abia în 1840, când Vasile Beldiman a fost însărcinat cu punerea bazelor unui serviciu profesionist de pompieri la Galați. Despre cazarma pompierilor se spunea, într-un raport din 1842, că oferă condiții improprii vieții umane.
În contextul organizării sistemului de prevenire a incendiilor în Galaţi, Mănăstirea Metoc – „Sfinții Arhangheli” de astăzi, a fost aleasă în anul 1832, pentru organizarea unui punct de supraveghere a apariției incendiilor din clopotniţa bisericii.
Deosebit de utilă a fost împărțirea orașului Galați în cvartaluri (ceastii), purtând culorile roșu, albastru, galben și verde, în timp ce străzile și casele urmau să primescă nume și numere. Această împărțire o respecta și pompierul de strajă în foișorul de foc, care folosea steagurile în culoarea ceastiilor pentru a arăta în direcția incendiului. Regulamentul organic arată utilitatea punctelor de observare la înălțime, prin fixarea a „două picheturi” „pentru paza despre foc” (articolul 89).
Una dintre măsurile importante ale Regulamentului Organic și care a modificat fața orașului Galați era prevăzută în articolul 52 și făcea referire la obligația celor care construiau pe drumurile principale și în piețe, să ridice construcții din piatră sau cărămidă. În plus, orice construcție provizorie din scânduri trebuia dărâmată după șase luni, iar dughenele negustorilor din oraș, ridicate din materiale combustibile, trebuiau distruse în răstimp de trei ani pentru a lărgi strada Domnească de exemplu, respectând un aliniament hotărât.
O altă măsură importantă din Regulamentul Organic prevedea alcătuirea unei „bresle de tulumbagii” aflați sub conducerea unui ofițer, dotați cu sacale și căruțe cu tehnica necesară stingerii incendiilor: „ciuture, topoară, căngi, scări și alte unelte trebuitoare”. Agia trebuia să se asigure că și unele case aveau o parte din aceste dotări. Regulamentul arată că Agia era responsabilă de acțiunile tulumbagiilor, dar și pentru măsurile de prevenire a incendiilor. Același articol fixează vizite periodice ale hornarilor la fiecare casă, pentru a curăța coșurile de fum.
Înfiinţarea unei comenzi pojarniceşti în 1840 la Galaţi
Obştea târgoveţilor din Galaţi s-a arăta prima dată preocupată de problema dotării pompierilor comunali la 12 august 1830, când negustorii au propus edilității „curăţirea oraşului şi ţinerea lui în bună orânduială pentru totdeauna şi ferirea de primejduicioasa întîmplare cu aprindere de foc, obştea după neaparata datorie puni înainte cinstitei comisii ca să grăbească a slobozi porunci aspre către telal-başa, să strige prin toate uliţele oraşului, în schele şi prin mahalale, ca de acum înainte fieştecare dughengiu şi căsaş să aibă gata poloboc pururea plin cu apă, caţe, topor, scară şi funie legate de vîrful dughenilor şi a caselor, precum dintru în vechime această urmare s-au păzit fără curmare, ca la întîmplare de foc să să poată proftacsi potolirea în grabă”.
Pentru „facirea şi ţinerea tulumbelor trebuincioase la vreme de nenorocite întîmplări”, obştea Galațiului hotărăşte construirea unor instrumente de stingere a incendiilor. În octombrie 1832 au fost cumpărate, de la Braşov, cu 5.000 de lei, două „tulumbe”, pe lângă singura „tulumbă mică” dăruită obştii de negustorul Ioan Ghimpa, o „vidomostie” cu toate „instrumentele pojarniceşti”. Oamenii de strajă „cu priveghere ziua şi noaptea” au fost rânduiţi în clopotniţa Bisericii Sfinţii Voievozi-Metoc. În luna mai 1833, pârcălabul Ioan Cuza a întocmit un proiect pentru paza oraşului de foc. Proiectul era necesar cu atât mai mult cu cât oraşul era luminat cu „fanare” care aprindeau repede trotuarele de lemn.
Primele documente despre existența unui serviciu de pază a orașului Galați contra incendiilor sunt datate 1832 și arată că o formă incipientă de organizare a pompierilor în Galați a avut loc în 1830. Corespondența de arhivă arată că, în perioada 10 mai-20 septembrie 1832, Eforia orașului plănuia reorganizarea pazei orașului contra incendiilor, obținerea unor „instrumente de foc, sacagii”. În toamna anului 1834, cele „două tulumbe cu cai” din Transilvania și din Țarigrad au ajuns în oraș fiind predate de Eforie, către Poliția orașului odată cu o serie de instrucțiuni, pompierii fiind în subordinea acesteia.
Înființarea companiei de pompieri din Galați este atestată în arhivele județene din Iași pentru anul 1841. Demersurile vizau găsirea unui sediu al cazărmii, tulumbele aduse din Rusia și Viena, proiectul pentru confecționarea a 12 sănii și poloboace, din cheltuiala Eforiei. La fel și cheltuielile cu îmbrăcămintea soldaților, lista cu militarii care treceau din trupele de poliție, la cele de pompieri.
Documentul este datat și poartă mențiunea: „1840 martie 13, Iaşi. Departamentul Treburilor din Lăuntru”:
„Către dumnealui postelnic Vasile Beldiman, pârcălabul de Galaţi.
Înaltă încuviinţare, urmînd asupra anaforalei departamentului cu nr. 4224, ca şi la oraşul Galaţi să se înfiinţăzi o comandă pojarnicească, înformăluită pe pilda Iaşului şi înfiinţată de un comandiriu cu cinul de căpitan, un […], doi unterofiţări şi 40 soldaţi, din cari doi barabaici. Spre înjghebarea căreia acum, pe anul întâiu a înfiinţării, cerând trebuinţă, după chibzuirea făcută, de 65.340 lei 40 bani, cursul Iaşului, care sumi, deşi hotărîtă a să da din veniturile Eforiei, însă starea ei de acum nefiind în putinţă a îndestula această trebuinţă, departamentul, luînd a scri dumitale ca unui dregătoriu şi ca unui prezident a Comisiei Emboriceşti, cari eşti dator di a [….] posturile ce ocupariseşti a te sârgui pentru îmbunătăţire. Mai cu încredinţare recomăndueşte dumitale, d-le Beldiman, înţăleaptă îndeletnicire pentru plecarea şi unirea opştească a vieţuitorilor oraşului Galaţi, a împlini suma ci n-ar ave putinţă casa eforicească în 1840 a îndeplini, pe acea trebuitoare pentru înfiinţarea comandii din capitalul Casii Emboriceşti. Care fiind iarăş pentru îmbunătăţirea şi înlesnirea oraşului, cu aceasta n-ar îndeplini decît un interes obştesc şi cel mai neaparat de siguranţie averii fieştecăruia, pe care şi înălţimea sa domnul stăpânitoriu în toată buna plinire o doreşti, şi desăvîrşirea acestui scopos. Departamentul în grabă aşteaptă răspunsul dumitale, spre a să începe îndată înfiinţarea comandii, care cere grabnică gătire”
Anul revoluţionar 1848. Importanța zilei de 13 Septembrie
în sărbătorirea Zilei Pompierilor din România
Revoluţia s-a declanşat în iunie 1848 în urma Proclamaţiei de la Izlaz ce cuprindea revendicările intelectualilor liberali, a pașoptiștilor care au asigurat conducerii o viziune optimistă asupra viitorului. Guvernele rus și cel otoman au considerat alarmantă situația și au încercat să trimită trupe în țară. Lovindu-se de refuzul domnitorilor Bibescu și Sturdza, Comitetul revoluționar găsește teren prielnic și reușește să pornească o insurecție generală care avea cartierul general la Islaz.
La 31 iulie 1848 Suleiman Paşa a pătruns în România pe la Giurgiu cu un corp de oaste. S-au purtat negocieri cu Guvernul Provizoriu, care a fost înlocuit cu o locotenenţă domnească. La cererea Rusiei, Suleiman Paşa a fost înlocuit cu Fuad Paşa, un oponent al reformelor care avea ordine precise de restabilire a vechiului regim.
După ce a ajuns în septembrie la Galați cu o armată numeroasă, Fuad Pașa s-a unit la Giurgiu cu restul trupelor turcești, pentru ca apoi să intre în București la 12 septembrie cu 20.000 de soldați.
Septimiu Albini a arătat că intrarea trupelor otomane în București a fost marcată de confruntarea sângeroasă la cazarma din Dealul Spirei. Alături de celelalte trupe, pompierii bucureșteni aveau ordin să primească trupele otomane ale lui Kerim Pașa cu onoruri militare.
Compania de pompieri era sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu și avea ordin ca, la apariția turcilor, să pornească spre Dealul Spirei pentru a se alătura infanteriștilor în vederea urmării protocolului stabilit anterior.
Relevant în ordinea conflictului este și dialogul dintre Kerim pașa și Radu Golescu, acesta din urmă refuzând să predea cazarma cu toate că avea ordine în acest sens. Coborând Dealul Spirei, generalul turc s-a întâlnit cu cele două coloane de pompieri, care își croiau drum prin oastea otomană pentru a ajunge la locul stabilit de protocol. Înainte să ajungă la poarta cazărmii, o busculadă produsă a dus la un foc de armă dat de ofițerul de pompieri Dincă Bălșan, ca răspuns la lovitura primită din partea unui ofițer turc.
Din ordinul lui Kerim pașa, trupele române au fost atacate apoi cu tunurile și puștile de către otomani. Înțelegând că nu au nici-o șansă în fața tunurilor, pompierii reușesc să le captureze și le întorc împotriva oștirii otomane pentru puțin timp, necesar însă replierii în cazarmă, alături de restul trupelor.
Din ordinul lui Kerim pașa, trupele române au fost atacate apoi cu tunurile și puștile de către otomani. Înțelegând că nu au nici-o șansă în fața tunurilor, pompierii reușesc să le captureze și le întorc împotriva oștirii otomane pentru puțin timp, necesar însă replierii în cazarmă, alături de restul trupelor (Constantin Căzănișteanu, Studii. Revistă de istorie, nr.1, tom 20/1967).
„Fiind atacați, soldații români au făcut uz de arme și au încercat să-și plătească cât se poate de scump viața atât de mișelește atacată. Cu deosebire roata de pompieri, sub comanda Căpitanului Pavel Zăgănescu, a avut multe pierderi, dar în același timp a dat și strălucite dovezi de curaj și virtuți militare. Ei au fost aproape exterminați, dar au sigilat revoluția românească cu botezul de sânge…” (Septimiu Albini).
Momentul revoluţiei de la 1848 nu este consemnat în mod special în presa locală din Galaţi. Şedinţele Obştei orăşeneşti erau menite să caute locuri potrivite pentru încartiruirea oştirii otomane, fapt care nu lăsa timp pentru necesităţile pompierilor.
Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită ca fiind Ziua Pompierilor din România; sărbătoarea a fost legal oficializată după război, apoi prin Legea nr. 121 din 1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490 din 2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
În semn de omagiu și față de jertfa ostașilor pompieri, în Dealul Spirei a fost ridicat Monumentul Eroilor Pompieri, monument inaugurat la 13 septembrie 1901.
Pe soclul mormântului scrie cu majuscule: „Luptătorilor de la 13 Septembrie 1848 – Poporul Român Recunoscător MDCCCL (1900)”. Pe latura opusă este fixată o altă placă de bronz, pe care scrie: „În aducerea aminte a luptei susținută în acest loc de pompierii Bucureștilor, comandați de către căpitanul Zăgănescu, și de Batalionul II din Reg. 2 linie sub comanda col. Radu Golescu contra unei divizii de armată turcească comandată de Kerim Pașa”.
De asemenea, „Pro Virtute Militari” a fost prima medalie militară din istoria armatei române, consfințind jertfa depusă de pompieri în Dealul Spirei
Toate Inspectoratele pentru Situații de Urgență din țară organizează, cu prilejul zilei de 13 septembrie, evenimente de tipul „Porți Deschise”, simpozioane, demonstrații de stingere și primul-ajutor medical, concursuri cu invitații, ceremonial religios și militar, urmat apoi de avansarea în gradul următor a celor mai merituoși militari.
Sărbătorirea zilei este urmată apoi de o altă zi importantă și anume sărbătorirea patronului spiritual al pompierilor Sf. Iosif cel Nou de la Partoș. În urma formulării temeiului nr.211 din 1997 formulat de către Ministerului de Interne și adresa nr. 27.006 din 1997 din partea Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari cu solicitarea de a desemna ca patron spiritual al acestei instituţii fie pe Sfântul Mucenic Corneliu Sutaşul (13 septembrie), fie pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie), în sesiunea din 13-14 februarie 1997 decizia Sfântului Sinod a fost desemnarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş ca ocrotitor spiritual al pompierilor din România.
LEGISLAŢIA ȘI ORGANIZAREA POMPIERILOR
ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA ȘI CAROL I
Alegerea lui Cuza ca domnitor al Principatelor Române, a avut loc la 5 şi 24 ianuarie 1859. În februarie 1851, Alexandru I. Cuza a fost numit director la Departamentul Treburilor din Lăuntru. Una dintre măsurile luate din această poziție a fost fabricarea unor instrumente necesare pompierilor din Galați. În ținutul Covurlui, Cuza este mulțumit de „eforie, poliție și compania pompierilor”: „la toate comenzile pojarnicești am găsit oamenii bine disciplinați și cu însușirile cerșute la semenea slujbă, iar instrumenturile în foarte proastă stare și cu neputință de a se sluji la vreo nevoie” (16 martie 1851).
La 24 mai 1860, Al. Ioan Cuza a promulgat Legea pentru recompensarea ostaşilor participanţi la bătălia din Dealul Spirei, aceştia primind Brevetul şi medalia „Pro Virtute Militari”. Aceasta a fost prima medalie militară acordată în armata română. Gestul său era curajos, ţinând seama de faptul că Principatele Unite nu-şi căpătaseră încă independenţa în 1860 şi că ele erau, formal, vasale Porţii otomane – deci aceleiaşi puteri împotriva căreia ridicaseră armele la 13 septembrie 1848, luptătorii din Dealul Spirei.
Profesorul Gheorghe Munteanu-Bârlad relatează că pompierii la 1858 erau dispuşi „pe locul viran de lângă biserica Arhangheli Metoc” pe vremea lui Mihail Sturdza, împreună cu Poliţia „numită pe turceşte Topuccine”. Alături era un foişor pentru observarea incendiilor din oraş şi vale, afară de foişorul din Medeanul Vechiu (astăzi „Piaţa 30 decembrie”). Acolo erau grajdurile tulumbagiilor sau pompierii şi arestul Poliţiei. Tulumbagii – mai consemnează renumitul profesor Munteanu-Bârlad, „aveau sacale cu ciuturi şi topoare, căngi şi scări şi alte unelte trebuitoare la stâns focul. Semnalul de incendiu se făcea din turn, cu un steag roş, în direcţia unde ardea, iar noaptea cu un felinar roş, pe care observatorul îl învârtia. Se mai trăgea într-o dungă clopotul bisericei apropiate de casa care ardea”.
Unul dintre documentele relevante în trecutul pompierilor sunt „Regulile privitoare la serviciul pompierilor” din 1861, care arată aspecte organizatorice ale militarilor. Regulamentul are trei capitole, care reglementau activitatea pompierilor din observatorul de incendii (foișor), măsurile de poliție necesare pe timpul incendiilor majore și măsurile ofițerilor aflați la comanda unității.
La 10 ani de la emiterea Regulilor de organizare a pompierilor, Regulamentul comenzilor de pompieri urbani din 1871 este o formă elaborată a „Regulilor” din 1861, prin faptul că reunește informații privind uniforma pompierilor, întreținerea cazărmilor de pompieri de către municipalitate și instrucția militarilor. Importanța „Regulamentului asupra comenzilor de pompieri urbani”, publicat la 1/3 octombrie 1871, rezida în stabilirea misiunii principale a pompierilor: „apărarea clădirilor de incendii” („Monitorul Oficial”, nr.217 / 1/13.10.1871).
În 1874, Secțiile de pompieri din orașele Galați și Brăila alcătuiau o Baterie cu Statul Major la Galați. În 1879, Focșaniul și Bârladul au intrat în componența Bateriei Galați. Secțiile Galați și Tecuci erau condusă de nepotul căpitanului Pavel Zăgănescu, și anume Alexandru (Alecu) Zăgănescu, în timp ce Secția de pompieri Brăila era sub conducerea locotenentului Livezianu Mihail.
În Piața Observatorului din Tecuci era amplasat un foișor (care apare în numeroase cărți poștale antebelice) de supraveghere a orașului, pentru ca pompierii aflați de pază non-stop să anunțe în timp util incendiile. Numeroasele incendii la care au participat pompierii tecuceni, au necesitat ca Primăria să fie constant preocupată de repararea și cumpărarea unor mașini de stingere, sacale și furtunuri pentru militari.
Odată cu primul deceniu al secolulului al XX-lea, a avut loc și modificarea Legii pentru organizare armatei, în anul 1908. Părțile componente ale armatei au fost numite: a) armata activă cu rezerva ei, b) milițiile, c) armata teritorială („Monitorul Oficial”, nr.1 din 1/14.04.1908). Pe 2 august 1929 a fost promulgată „Legea pentru organizarea ministerelor”, un alt act legislativ important pentru evoluția pompierilor militari în perioada interbelică. Ministerul Armatei a fost organizat cu „organe de conducere superioară, comandament și pregătire” – Consiliul Superior al Armatei, Marele Stat Major și Inspectoratele Generale de Armată, dar și cu „organe tehnice și administrative”, între care „Inspectorate generale de armă și inspectorate tehnice”:
„Inspectoratele generale de armă au în atribuțiunea lor organizarea, pregătirea și instrucția unităților și servicilor respective, cari nu intră în ordinea de bătaie a diviziilor sau a corpurilor de armată” („Monitorul Oficial”, nr. 169 din 2 august 1929).
Realitățile legislative arată că abia după 1926 s-au înființat majoritatea Secțiilor de pompieri din țară, odată cu trecerea fiecărei Secției în subordinea Inspectoratului Pompierilor Militari, considerat Inspectorat de armă. Este și cazul Secției de pompieri Galați, care a trecut în subordinea Inspectoratului în data de 1 ianuarie 1927. În vara anului următor s-a înființat și Secția de pompieri din Tecuci.
În anul 1929, Comandamentul Pompierilor Militari avea în subordine 30 de unități de pompieri militari în toată țara. În 1936, când Comandamentul Pompierilor a ieșit din Ministerul de Război și a fost trecut în organizarea Ministerului de Interne, existau pompieri militari în 48 de orașe, alături de pompieri profesioniști în Transilvania, Banat și Bucovina, pompieri angajați cu luna în cinci orașe din Vechiul Regat și formațiuni de pompieri voluntari aflate în grija administrațiilor comunale („Monitorul Oficial”, nr. 57/29.03.1936).
În cadrul îmbunătățirilor organizatorice aduse armatei române la început de secol XIX, în cadrul Ministerului de Război au fost create inspectorate de armată, tehnice servicii, direcții și comandamente. Acesta este contextul apariției Legii pentru organizarea pompierilor, promulgată în 1936.
Continuitatea în organizarea pompierilor militari s-a făcut prin Înaltul Decret Regal din 03.04.1936, care aducea noi clarificări în ceea ce priveşte organizarea şi pregătirea formaţiunilor de apărare pasivă, relativ la intervenţia pentru înlăturarea consecințelor atacurilor aeriene.
Înființarea Protecției Civile
Începutul anului 1933 a fost marcat de promulgarea a două legi importante pentru concepția organizării și pregătirii populației în situații de urgență. Prima este Legea nr. 1245 din 24.03.1933 asupra organizării națiunii și teritoriului pentru timp de război. Ministerul de Interne primea sarcina evacuării persoanelor și bunurilor din zonele amenințate de atacuri aeriene, în timp ce Prefecturile și Primăriile erau responsabile cu protecția populației, economiei și teritoriului. Complementar acestei legi, Ministerul de Interne a elaborat în 1930 „Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene”, un set de reguli de inspirație franceză aprobate abia în 1933.
La 22 februarie 1933, regele Carol al II-lea a semnat Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933, prin care se instituia Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene, document care a fost stabilit că reprezintă actul de naştere al Protecţiei Civile din România. În urma unei documentări complexe, atât în România cât şi în străinătate, a fost promulgată Legea nr. 1245 din 1933 şi Regulamentul nr.10 de aplicare a acesteia, prin care pompierilor militari le revin noi atribuţiuni de bază în organizarea, conducerea şi desfăşurarea Apărării Pasive a Teritoriului pe lângă sarcina stingerii incendiilor.
Protecţia populaţiei şi a valorilor materiale a determinat înfiinţarea unor unităţi speciale de apărare pasivă în timpul războiului. Misiunile unităţilor de intervenţie vizau prevenirea populaţiei despre apropierea atacului aerian, camuflarea obiectivelor terestre de vederea aeronavelor, limitarea efectelor bombardamentelor, ridicarea şi îngrijirea răniţilor sau victimelor gazate, asanarea muniției neexplodate, stingerea sau limitarea marilor incendii, înlăturarea dărâmăturilor, ridicarea de tabere pentru evacuaţi şi sinistraţi sau pentru adăpostirea materialelor. Instruirea şi pregătirea în domeniul protecţiei populaţiei prevedea introducerea „orei de apărare pasivă” în programele facultăţilor şi şcolilor de orice fel, al instituţiilor şi stabilimentelor de stat sau particulare, la societăţi şi asociaţii.
Activitatea pompierilor gălățeni pe timpul Marelui Război
Primul Război Mondial, prin dimensiunile sale temporale şi geografice, prin imensele eforturi umane şi materiale făcute de toate statele combatante, a marcat sfârşitul unei lumi şi intrarea într-un secol al violenţei generalizate, al ideologiilor combatante, al totalitarismelor şi al crimelor în masă. Conflictul s-a remarcat nu doar prin amploare și numărul ridicat de victime, ci şi prin violenţa acțiunilor de luptă, prin tipul nou de confruntare: au fost folosite pentru prima dată tancurile, avioanele şi armele chimice. Introducerea gazelor de luptă a transformat evoluția luptelor: oamenii atinşi de gaze mureau orbiţi sau sufocaţi, iar efectul psihologic asupra trupelor era devastator. În cursul războiului, gazul clorhidric a fost înlocuit cu gaze vezicante trase cu tunul, iar măştile de gaze au înlocuit batistele înmuiate în apă.
Pe timpul Primului Război Mondial, Secția de pompieri a fost în subordinea Regimentului 16 Obuziere, în timp ce Secția din Brăila aparținea de Regimentul 23 Artilerie și avea la comandă pe ofițerul Handoca Eduard.
Secţia de pompieri Galați avea ordin din partea Ministerului de Război să rămână în oraş, chiar în caz de evacuare totală, pentru a da ajutor populaţiei rămase din diverse cauze. Dotarea pompierilor din octombrie 1919 o regăsim în arhivele militare: un car de unelte și un Omnibus „Knaust”, model 1882, o scară mecanică „Knaust” 1882, o pompă aburi și patru pompe de mână „Knaust”, patru sacale mari franceze model 1875, furtunuri și coifuri metalice pentru pompieri.
În vara lui 1923 colonelul Gheorghe Pohrib şi maiorul Constantin Urlăţeanu s-au deplasat în străinătate în cadrul unei comisii şi au achiziţionat de la firma Magirus „primul tren automobil de incendiu compus din patru 4 mari de incendiu şi 2 motopompe” pentru oraşele Bucureşti şi Galaţi.
Începând cu 30 decembrie 1916, Brăila a fost ocupată iar frontul stabilit la Baldovineşti, astfel încât Galaţiul era cercetat permanent de escadrile de avioane. Acestea fie survolau, fie bombardau populaţia, semănând panica şi moartea în rândurile oamenilor. În tot acest timp, pompierii şi Crucea Roşie alergau neconenit în toate părţile, căutând să rezolve priorităţile: stingerea incediilor la fabrici, transportul răniţilor la spital ori în sălile de şcoală improvizate – precum spitalul improvizat în incinta liceului Vasile Alecsandri, scoaterea bombelor neexplodate din case şi lichidarea incendiilor la gospodăriile afectate parţial.
Înfiinţarea Secţiei de Pompieri Tecuci
Documentul din poseia Arhivelor Județene Galați numit „Istoricul dela înfiinţarea serviciului de incendiu militar în oraşul Tecuci, 1 August 1928 şi până la 1 Ianuarie 1931”, arată cum Secţia Tecuci a fost înfiinţată în urma unei convenţii dintre primărie şi Ministerul Armatei, aprobată de Marele Stat Major cu ordinul nr. 10766, la 1 august 1928 :
„Urmând ca pe ziua de 1 August a.c. să se înfiinţeze secţia de Pompieri Tecuci, vă rugăm să vărsaţi următoarele grade inferioare(…) pentru ca înfiinţarea acestei secţii să se poată îndeplini uşor şi în cele mai bune condiţiuni”.
În cadrul „Dării de seamă” pe anul 1929, Secţia de pompieri Tecuci menţiona câteva aspecte despre specificul incendiilor (în mare parte la imobilele de locuit, apoi furaje şi anexe gospodăreşti), dotare şi nevoi ale subunităţii, rezultatul controalelor pe linie de prevenire și stingere a incendiilor, instrucţia în cazarmă şi propuneri de îmbunătăţire a activităţi, dovedind o permanentă preocupare pentru siguranţa comunităţii în diverse situaţii de urgenţă.
Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial
Mobilizate în trei zile de la declanşarea războiului, unităţile de pompieri au jucat un rol important în campania de pregătire a populaţiei în vederea apărării contra efectelor războiului. Un astfel de exemplu este broşura publicată de Ministerul Apărării la nivel naţional, despre diversele măsuri de salvare, incendiu sau bombardament care trebuie luate de populaţie în timpul războiului.
Autorităţile trebuiau să organizeze şi să doteze echipele de înlăturare a dărâmăturilor şi acordarea primului ajutor în puncte mobile şi fixe pentru persoanele rănite, arse sau gazate. În domeniul protecţiei populaţiei civile, „Instrucţiunile pentru întocmirea lucrărilor de mobilizare ale Apărării Pasive”, întocmite de Subsecretariatul de Stat al Aerului, prevedeau „asigurarea stingerii bombelor incendiare, ca şi incendiile provocate de către acestea, se face prin grija unităţilor de pompieri locali, întărite în centrele mari populate, prin echipe rapide de localizarea începuturilor de incendii, compuse din tineri premilitari sau personal ce nu are obligaţii la mobilizare” (Arhivele județene Galați, fond Primăria oraşului Galaţi, dosar 278/1942).
Un Plan de Apărare Antiaeriană al zonei Covurlui, datat ianuarie 1942, arată existența a „6 posturi de pândă și alarmă cu Centrul de Informații la Galați. Ele ocupă amplasamente la Murgeni (Tutova), Vădeni (Covurlui), T. Vladimirescu, Oancea, Foltești, Tulucești (…). Informațiuni mai pot primi de la Ismail, Cahul, Bârlad, Tecuci, Focșani, R.-Sărat, Buzău, Brăila și Tulcea” (Arhivele Militare Pitești, fond Garnizoana Galați, dosar 130/1941). Arhivele militare arată că Vila Cuza Vodă din strada Al. Ioan Cuza de azi, era adăpostul central și post de comandă al Subzonei de Apărare Pasivă Covurlui în anul 1944.
Sunt cunoscute eforturile de pregătire a orașului pentru bombardament încă din luna martie 1944, când cpt. Vasile Crăciun aflat la comanda pompierilor din Galați, a susținut un curs de apărare pasivă la Școala de băieți nr.2, apoi în luna mai 1944 a solicitat 240 de milițieni pentru a încadra echipele de apărare pasivă. Pe lângă acestea, s-au constituit echipe civile de ridicare a dărâmăturilor, în timp ce alte lucrări de apărare pasivă vizau construirea a cinci bazine de apă în luna mai 1944 (Arhivele Județene Galați, fond Primăria Galați, dosar 25/1944).
Redăm în continuare declaraţia şi „Memoriul asupra felului cum a decurs evacuarea unităţii din oraşul Galaţi”, întocmite de comandantul Companiei de Pompieri, căpitan Cezar Tane şi maiorul Bărbulescu Ioan. Din documentele de arhivă reiese că orașul a fost golit de populație și toate autoritățile au părăsit garnizoana, în timp ce pompierii au fost încolonați de trupele germane cu direcția Râmnicu-Sărat:
„În ziua de 24 august 1944, am fost anunţaţi de către dl maior Bărbulescu I., cdt. Batalionului Pompieri Galaţi, că armata germană în urma armistiţiului din 23 August 1944 refuză să evacueze Galaţiul, opunând rezistenţă şi înrolând în armata germană şi unităţi române cu materialele lor.
Pentru a preîntâmpina acest lucru am primit ordin ca întregul Batalion să se grupeze pentru a se putea apăra mai bine, atunci când armata germană ar încerca să ne forţeze să intrăm în rândurile lor. Ca măsură de prevenire, pentru ca să ne putem strecura în cazul unei evacuări forţate, am constituit un detaşament pe jos, sub comanda plotonierului Iurciag Ştefan, compus din ostaşii basarabeni şi cei care nu aveau loc pe maşini, îndreptându-l în direcţia: Brăila-Râmnicu Sărat-Buzău, conform ordinelor primite.
De asemenea, sʹa mai compus un eşalon din maşinile care nu prezentau garanţii din punct de vedere al funcţionării şi al originei lor, care au fost trimise înainte, în după ameaza aceleiaşi zile spre Brăila [sub comanda Căpitanului Salvetz Ştefan], iar subsemnatul împreună cu Dl Bărbulescu Ioan, am rămas în Galaţi, cu maşinile cele mai bune şi oameni necesari. La ora 20 în aceeaşi zi, a început un bombardament intens asupra oraşului Galaţi. Pentru a ne pune oameni şi materialele la adăpost, ne-am îndreptat spre marginea oraşului, spre bariera Brăilei, căutând să ieşim la câmp. La eşirea din oraş, drumul era blocat de maşini ai căror ocupanţi erau răspândiţi pe câmp pentru adăpostire.
Faţă de această situaţie, am oprit maşinile, dând ordin ca şi oamenii unităţii să-şi caute adăpost pe câmp, pentru a-şi salva viaţa. După încetarea bombardamentului, la întoarcerea la maşini am constatat că autopompa cisternă [ZIS] cu Nr. U.066487 de care era remorcată autosanitara Tempo cu Nr. 0.29913 au fost distruse de bombardament. Încercând să salvăm materialele de pe aceste maşini care erau încă în stare bună, am fost bruscaţi, ameninţaţi şi alungaţi [de către ostaşi germani], spunându-ne că ne împuşcă dacă nu ne continuăm drumul. Am încercat să-i convingem că nu ne putem lăsa materialele în drum, însă totul a fost de prisos.
Faţă de aceasta, ne-am continuat drumul spre locul de dispersare obişnuit în caz de bombardament. La 2 km de oraş am fost surprinşi de al 2-lea bombardament care a durat cca 30 minute, în care timp [a fost] bombardată şoseaua cu scopul de a se distruge coloanele de vehicule care erau pe 3-4 rânduri. După terminarea bombardamentului am fost din nou bruscaţi, loviţi şi lovite şi maşinile cu intenţia de a le lua sau răsturna în şanţ. Faţă de această purtare, am primit ordin să ne continuăm drumul spre Brăila şi mai departe spre itinerarul fixat şi celorlalte coloane. După ce am trecut de Barboşi, am suportat al 3-lea bombardament masiv care a durat de asemenea 30 minute, iar după aceste bombardamente, ne-am continuat drumul spre Brăila.
În garnizona Brăila, am întâlnit şi primul eşalon şi mi sʹa comunicat că maşina [Ford] cu Nr. U.066739, de care era remorcată autosanitara Tempo, au fost deasemeni distruse de bombardament, după eşirea din oraşul Galaţi, perzându-se şi materialele de pe ele din aceleaşi motive ca şi în cazul de mai sus.
Dela Brăila am plecat spre R. Sărat, conform ordinilor primite, însă din cauză că oraşul era blocat de trupele germane, care dezarmau trupele române, am schimbat direcţia spre Buzău-Urziceni-Bucureşti.
La data de 5 sept. 1944, am fost ajunşi de către plutonier Iurceag Ştefan, care a raportat că eşalonul pe jos care-l comanda, a fost oprit de armata rusă, oamenii dezarmaţi, dezbrăcaţi şi trimişi acasă, iar el a venit dezbrăcat şi desculţ numai cu un singur om.
De asemenea până la data de 12 Septembrie 1944, nu sʹa înapoeat nici oamenii care se găseau în concediu, deşi acesta expira la data de 31 August, la 3 Septembrie 1944, ceia ce dovedeşte că nu vor să se mai înapoieze la unitate, iar unitatea iʹa dat dispăruţi pe data de 12 Septembrie 1944. Între timp, am primit informaţii care a fost confirmată cu adresa oficială a N.F.R.-ului cu Nr. 8232 din 10 Oct. 1944, că şlepul pe care era îmbarcată toată averea unităţii ce nu sʹa putut transporta pe maşini, a fost luată de către armata rusă şi dusă spre Ismail. De pe acest şlep nu sʹa putut salva decât o mică parte, din efectele de îmbrăcăminte şi materialele, acestea au fost salvate de cei 2 ostaşi ce formau garda şlepului şi care au avut răgaz pentru aceasta 30 minute, în portul Brăila în timp ce şlepul se afla în mijlocul Dunării, salvarea făcându-se cu ajutorul unei bărci particulare.
În ce priveşte materialele perdute, acestea sunt consemnate în alăturatul proces-verbal şi tabele încheiate conform ordinelor primite” (Arhivele Județene Galați, fond Primăria oraşului Galaţi, dosar 111/1944).
Din declaraţiile anexate la memoriu, reiese că cei doi militari, plutonier Boboc Ioan şi Gorea Nicolae, au salvat efectele pompierilor ascunzându-le în saltele, apoi le-au trimis la mal cu o barcă.
Declaraţia subofiţerului responsabil cu garajul Companiei de pompieri, sergent major, Toma Ioan redă pe scurt:
„Subsemnatul Serg.Major Toma Ioan subofiţer cu garajile Companiei Pompieri Galaţi, asupra perderilor de forţă majoră şi şlep, declar următoarele:
În ziua de 24-25 August 1944, unitatea a primit ordin pentru a se evacua din oraşul Galaţi, în drum spre oraşul Brăila şi mai pe urmă spre Bucureşti, sʹau perdut diferite materiale de incendiu din cauză de forţă majoră cu atât mai mult că din eşalonul de maşini aviaţia a bombardat patru autovehicule încărcate cu diferite materiale.
Materialele de incendiu ce au fost încărcate de subsemnatul pe şlepul N.F.R.-ului, nr. 8164, în general materialele de incendiu au fost luate de către armata sovietică împreună cu şlepul, deoarece ostaşi care formau garda şlepului nu au dovedit să debarce materialile şi ci numai nişte saltele umplute cu efecte”.
Procesul verbal redactat în „anul 1944, luna Octombrie ziua 10 la Galaţi” de către „Maior Bărbulescu Ioan Comandantul Grupului 3 Pompieri Galaţi cu preşedinte Căpitan Tane Cezar Comand[antul] Companiei Pompieri Galaţi, Plutonier Boboc Ioan ofiţer cu îmbrăcămintea, Plot. Gorea Nicolae Ofiţer cu cazarmarea şi Serg. Major Toma Ioan, Ofiţer cu armătura şi materialele de incendiu, cu membri întrunindu-se în comisiune astăzi data de mai sus în urma adresei oficiale a N.F.R.-ului Nr. 8232 din 10 Octombrie 1944, pentru a constata perderea suferită în materialele de toate categoriile ce formau averea Companiei Pompieri Galaţi, şi care conform ordinilor superioare au fost îmbarcate pentru evacuare cu primul eşalon precum şi celelante materiale şi arhive care sʹa îmbarcat în ultimul moment pe şlepul nr. 8164, am constatat că perderile suferite de aceasta unitate în materiale de toate categoriile precum şi mobilierul şi materialul de incendiu al acestei unităţi sunt cele prevăzute în alăturatul tabel făcut în şase exemplare la faţa locului în urma centralizării materialelor de către ostaşi ce formau garda şlepului şi declaraţiile ostaşilor ce se anexează la alăturatul proces-verbal.
Toată averea specificată mai sus a Companiei Pompieri Galaţi, a fost luată de către armata rusă cu şlepul nr. 8164 după data de 23 Aug. 1944, adică după încheierea armistiţiului.
Faţă de comunicarea oficială a direcţiunei N.F.R.-ului şi declaraţiile ostaşilor de gardă reese că aceste materiale au fost ridicate de trupele sovietice şi duse la Ismail şi care se consideră ca perdute.
În aceste materiale intră toate categoriile proprietatea Primăriei Municip. Galaţi, înregistrate la această unitate, precum şi mobilierul, îmbrăcăminte şi diferite lucruri casnice ale ofiţerilor şi subofiţerilor din această unitate” (Arhivele Județene Galați, fond Primăria oraşului Galaţi, dosar 111/1944, fila 11).
Pompierii gălăţeni după anul 1945
Sfârşitul războiului găseşte unităţile de pompieri din Basarabia şi Bucovina evacuate, în curs de evacuare, distruse sau desfiinţate, cum s-a întamplat cu batalioanele din Odesa, Chişinau şi Cernăuţi. Prin ordinul Marelui Stat Major nr.10265 din 26.05.1945, pompierii militari trec în organizarea actuală a Ministerului Afacerilor Interne care preia întregul personal, dotarea şi instrucţia acestuia, rămânând Marelui Stat Major al Armatei numai organizarea şi situaţiile. Prin acest ordin, Corpul Pompierilor Militari redevine Inspectoratul General al Pompierilor, iar la 12.06.1945 se stabilea structura organizatorică. Cele 7 Grupuri sunt: Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Craiova, Timişoara, Braşov şi Cluj,organizare care va dura până în 1947.
În anul 1947 are loc o nouă reorganizare a pompierilor militari pe 4 Inspectorate teritoriale cu 9 Grupuri de Pompieri. Ca urmare a perfecţionării continue a procesului de pregătire, pentru o mai bună intervenţie la incendii, din acest an, prin Decizia M.A.I. nr. 6410 se prevede ca „serviciile de pompieri comunali, formaţiile de pompieri rurali, organizaţiile de pompieri voluntari şi toate pichetele de pompieri profesionişti şi particulari se vor înfiinţa şi organiza prin avizul Inspectoratului General al Pompierilor”.
Începând cu data de 01.04.1949, Inspectoratul Pompierilor Militari revine la denumirea de Comandamentul Pompierilor Militari. Tot din acest an se înfiinţează serviciul P.C.I. şi de asigurare tehnică a unităţilor, apare Decretul nr. 455/1949 care pune bazele activităţii pompierilor, printre care se preciza prevenirea şi combaterea incendiilor pe întreg teritoriul României şi obligaţia de a interveni la combaterea altor calamităţi.
La 18 septembrie 1952, Decretul nr. 324 desfiinţa Comandamentul Pompierilor pentru a înfiinţa Direcţia Pompieri din M.A.I. În cadrul acestei Direcţii apare pentru prima dată Compartimentul Prevenirea Incendiilor.
La 13 septembrie 1953, prin hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române nr. 2977, „se instituie Ziua Pompierilor din Republica Populară Română”, în data de 13 septembrie pentru toate formaţiunile de pompieri.
La data de 01.03.1956 se înfiinţează Grupul regional de Pompieri Galaţi, sub conducerea căpitanului Constantin Guţu (1956-1957), urmat între anii 1957-1961 de cpt. Teodor Socol. Aceasta se făcea prin afilierea la această unitate a Corpului de pompieri Tecuci, Mărăşeşti, şi Focşani, de la fostul Grup regional de Pompieri Bârlad. În acest fel, Grupul Regional Galaţi are în subordine companiile: Galaţi-oraş, Galaţi-port, Brăila, Focşani, Tecuci şi Mărăşeşti. La comanda unităţii de Protecţie Civilă, în perioada 1954-1956, fusese colonelul Irimescu Dumitru. Acesta este succedat de maior Baranga Aurel (1959-1964).
Prin ordinul M.A.I. nr. 00410167 din 17.08.1959 se schimbă denumirea din Direcţia de Pază Contra Incendiilor în Comandamentul Trupelor de Pompieri.
În perioada 1960-1977 se desfăşoară cercetări pentru realizarea în ţară şi modernizarea unor utilaje sau accesorii precum costumele din azbest, căştile din plastic, furtunele de incendiu din fire poliesterice protejate cu polietilenă, cordiţe din relon şi altele. În acest interval ulterior lui 1961, registrul istoric al unităţii abundă în redarea unor intervenţii deosebit de dificile. Unul din motive este legat de faptul că în iulie 1961 au început lucrările la Combinatul Siderurgic Galaţi.
În ziua de 12.05.1966 orele 05:10, la Depozitul Galanterie-textile al Întreprinderii Comerciale raionale Galaţi din strada Dogăriei, un trăznet a dus la izbucnirea unui incendiu. Din cauza mediului combustibil prielnic, incendiul ameninţa să se propage la întregul ansamblu de depozite cu mărfuri în valoare de peste 7 milioane de lei.
Garda de Intervenţie a companiei Galaţi s-a deplasat la depozite pentru a localiza incendiul. La orele 05:25 au ajuns la locul incendiului comandantul Grupului lt.col. Costea Ioan, şeful statului major mr. Moraru C-tin, lt. col. Crihană Vasile pentru a prelua comanda şi a organiza acţiunea de stingere pe sectoare a depozitului.
Corpul de ofiţeri a colaborat bine cu echipajul de intervenţie, lucrând în condiţii deosebit de grele: spaţii înguste, sectoare denivelate, compartimente având pereţi combustibili, depozitul supra-aglomerat cu mărfuri, fum toxic. S-a reuşit salvarea în mare parte a depozitului, garda de intervenţie primind mulţumiri din partea unităţii deţinătoare, precum şi titlul de „Fruntaş în paza contra incendiilor” pentru opt subofiţeri.
Cauze ale incendiului s-au presupus a fi, pe rând, un scurtcircuit la instalaţia electrică, aruncarea ţigărilor la întâmplare, arson. Bazându-se pe faptul că înainte de apariţia flăcărilor, deasupra oraşului au avut loc descărcări electrice atmosferice, cea mai probabilă cauză s-a stabilit a fi un trăsnet produs în amiaza zilei de 11 mai 1966 (Evenimentul este descris în Pompiliu Bălulescu, Cauzele tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1971, p. 109).
Ziua de 11 august 1967 era o zi obişnuită pentru Garda de Intervenţie şi Stingere a companiei de pompieri Galaţi, condusă de lt. Gyrcsani Ervin – care a acţionat pentru stingerea incendiului izbucnit la Cooperativa Unirea Galaţi, la o autodubă TV incendiată, în care se găseau trei butoaie cu 600 litri de benzină.
Temperatura atmosferică ridicată şi căldura degajată de arderea benzinei scursă în maşină şi pe ţeava de eşapament, provoacă un incident nefericit. Unul din cele trei butoaie de benzină face explozie, iar benzina aprinsă este împroşcată peste echipa de recunoaştere de pe ATI, provocând arsuri grave la 12 militari şi 46 persoane civile.
În aceste condiţii, personalul gărzii de intervenţie sub conducerea comandantului grupului, lt.col. Costea Ioan, lichidează incendiul şi acordă primul ajutor persoanelor rănite. Cu tot efortul depus de medici, şapte militari au decedat. Direcţia Paza Contra Incendiilor i-a avansat la gradul de sergent major post-mortem pe următorii pompieri:
– caporal Ţepuşe Dumitru
– fruntaş Suciu Viorel
– fruntaş Iancu Ionel
– fruntaş Iancu Marin
– soldat Gäeza Iosif
– soldat Crăiuţ Ioan
– soldat Udilă Ioan.
La 1 mai 1968 se înfiinţează inspectoratele judeţene pentru prevenirea incendiilor.
În ziua de 16 iulie 1968, orele 10:20, garda de intervenţe pentru stingere a companiei p.c.i Galaţi – comandată de cpt. Costin Fănică – a intervenit la un incendiu declarat la furnalul nr. 1 al Combinatului Siderurgic Galaţi.
Din cauza unei degradări produse la o sală de turnare, s-au scurs 120 tone de fontă lichidă pe sol, incendiind o parte din cofrajele existente în în construcţia furnalului, precum şi traversele de cale ferată pe o porţiune de 70 cm. Totodată, temperatura ridicată ameninţa rezistenţa unor elemente metalice din construcţia furnalului. În condiţiile temperaturii înalte degajate de fonta revărsată, prezenţa fumului şi mai ales a gazelor toxice, întregul efectiv de militari au dus o luptă înverşunată, reuşind ca într-un timp relativ scurt să se înlăture pericolul ce ameninţa construcţia furnalului şi a staţiei de comandă.
În luna mai 1970, judeţul Galaţi a fost afectat de puternice inundaţii a urmare a viiturilor de pe râurile Siret, Prut şi Bârlad. Fluviul Dunărea a crescut, punând în pericol numeroase obiective industriale (staţia de pompare a Combinatului textil este complet acoperită cu apă, silozul NF Galaţi era ameninţat cu inundarea), obiective sociale, locuinţe şi altele, precum şi o suprafaţă de cca. 40000 hectare de teren arabil pe care se aflau culturi agricole.
Începutul anului 1971, face din ziua de 10 ianuarie una memorabilă pentru compania de pompieri Galaţi şi nu numai.
La bordul navei „Vrachos”, aflată sub pavilion panamez şi încărcată cu 3707 tone azotat de amoniu, a izbucnit un incendiu. La locul evenimentului s-a deplasat toate forţele companiei de pompieri Galaţi, sub comanda maiorului Costin Fănică. Azotatul de amoniu din cargoul „Vrachos” echivala cu o cantitate de 500 tone de trotil, iar existenţa unor recipiente sub presiune nu făcea decât să accenteze caracterul deosebit al situaţiei. Totodată, navele „Marilen” şi „Metoni” erau situate în apropiere şi conţineau tot azotat de amoniu, reprezentând astfel un real pericol pentru întreg portul.
Datorită sprijinului venit din partea a patru grupuri judeţene – Galaţi, Buzău, Brăila şi Vrancea, lichidarea incendiului a decurs fără pierderi de vieţi omeneşti şi minimizarea daunelor de bunuri materiale.
Pentru curajul, hotărârea şi spiritul de sacrificiu cu care pompierii militari au intervenit timp de 23 de ore la stingerea navei, Consiliul de Stat al ţării le conferă în data de 30.03.1971 Ordinul „Steaua României” colonelului Costea Ioan şi mr. Costin Fănică, precum şi medalii comandanţilor secţiei I (cpt. Epure Constatntin), a II-a (lt. Bogorodiţă Eugen) şi a III-a din compania Galaţi (plt. adj. Rusu Dumitru), medalia „Virtutea ostăşeasă” pentru doi comandanţi de grup (serg. Toma Gheorghe, serg. Ştefan Ioan) şi un servant (soldat Bour Ioan).
Incendiu la un tunel cu cabluri al Combinatului Siderurgic
În ziua de 12 septembrie 1974, la orele 18:09 Compania de Pompieri Galaţi este anunţată despre un incendiu violent într-o buclă de tunele de cabluri de 0,6 şi 110kw, a Combinatului Siderurgic, sectorul Slebing. Conducerea a fost luată de grupa operativă condusă de col. Ioan Costea. La locul incendiului s-au deplasat garda de intervenţie a Companiei de pompieri, 20 autospeciale şi de serviciu.
Incendiul împiedica vizibilitatea efectivelor din cauza cantităţii mari de fum produse la incendiu, cu atât mai mult cu cât instalaţiile de apă lipseau tocmai în zona incendiului. După 13 ore de intervenţie asiduă, grupa operativă în colaborare cu efectivele din subunitate, personalul formaţiunii de pompierii civili ai combinatului cu 2 ATI şi 5 APC şi personalul tehnico-ingineresc, au reuşit localizarea incendiului în limitele a 70 metri, fără victime omeneşti. La doar trei zile după intervenţie, producţia era reluată.
Pentru modul cum au acţionat, grupa operativă comandată de col. Costea Ioan, 6 ofiţeri, 4 subofiţeri, 18 gradaţi şi soldaţi au fost citaţi pe Comandamentul pompierilor şi premiaţi.
La data de 01.06.1977, printr-un Ordin al M.I, denumirea Grupului de Pompieri Galaţi se schimbă în Compania I de Pompieri şi se înfiinţează Compania a II-a de pompieri, pentru platforma Combinatului Siderurgic Galaţi.
În ziua de 14 iunie 1994 a fost dat în primire noua clădire a Grupului de Pompieri al judeţului Galaţi. Construcţia din strada Mihai Bravu, nr. 36 a început pe 30 decembrie 1990.
La inaugurarea noului sediu au participat Preasfinția Sa Casian al Dunării de Jos, Nicolae Beuran – prefectul judeţului, subprefectul judeţului în persoana lui Mîndru N., preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Răzvan Angheluţă, comandanţi de la unităţile Ministerului de Interne şi M.Ap.N precum şi alte oficialităţi ale judeţului.
Căpitan dr. Dan Cristian IONASCU
